ETIKON
(joc de cuvinte)
ethos (gr.) : caracter, mod habitual de viaţă. În stoicism, este sursa comportamentului.
+ eikon (gr.) : imagine, reflexie. Eikonul este partea vizibilă a ceea ce este inteligibil.
Într-o societate de consum, stilurile de viaţă sunt orientate spre imediateţe într-un flux al trăirilor ce nu-ţi permite meditaţia, oprirea, neutralitatea. Sloganul "trăieşte-ţi viaţa" se traduce parcă prin "devorează-ţi viaţa". Sinonimul fericirii pare a fi râsul idiot, nevrotic şi superficial, în hohote, ca să se audă departe. Totul are valoarea exteriorităţii, dar dincolo de stratul anecdotic-telenovelistic, ce interiorizăm din toate câte ni se întâmplă?
Adevărul corpului nostru, mai este strâns legat de locuirea pe care o găzduieşte? Prezenţa corporală în lume mai poate fi iconică în sensul în care omul, printr-o bună orientare, devine fereastră spre dimensiunea spirituală a lumii? Ne-am pierdut simţul orientării, sau doar reperele? Sau sentimentul crizei este unul fals?
Ordinea morală, scrie Andrei Pleşu, este o ordine de tip patetic, o ordine care nu se asociază cu confortul şi cu securitatea lăuntrică; e o ordine alcătuită din suferinţă şi risc, o ordine cu grad minim de previzibilitate. Această ordine morală, în ce măsură se conjugă cu standardele de viaţă spre care ţintim?
Expoziţia de faţă se doreşte a fi o invitaţie la un răgaz, la un timp al interiorizării. Şi nu-mi ascund simpatia pentru cei ce poartă-n ei, în ciuda confortului de civilizaţie, neliniştile existenţei.
Andrei Dimény, Braşov 2006
(joc de cuvinte)
ethos (gr.) : caracter, mod habitual de viaţă. În stoicism, este sursa comportamentului.
+ eikon (gr.) : imagine, reflexie. Eikonul este partea vizibilă a ceea ce este inteligibil.
Într-o societate de consum, stilurile de viaţă sunt orientate spre imediateţe într-un flux al trăirilor ce nu-ţi permite meditaţia, oprirea, neutralitatea. Sloganul "trăieşte-ţi viaţa" se traduce parcă prin "devorează-ţi viaţa". Sinonimul fericirii pare a fi râsul idiot, nevrotic şi superficial, în hohote, ca să se audă departe. Totul are valoarea exteriorităţii, dar dincolo de stratul anecdotic-telenovelistic, ce interiorizăm din toate câte ni se întâmplă?
Adevărul corpului nostru, mai este strâns legat de locuirea pe care o găzduieşte? Prezenţa corporală în lume mai poate fi iconică în sensul în care omul, printr-o bună orientare, devine fereastră spre dimensiunea spirituală a lumii? Ne-am pierdut simţul orientării, sau doar reperele? Sau sentimentul crizei este unul fals?
Ordinea morală, scrie Andrei Pleşu, este o ordine de tip patetic, o ordine care nu se asociază cu confortul şi cu securitatea lăuntrică; e o ordine alcătuită din suferinţă şi risc, o ordine cu grad minim de previzibilitate. Această ordine morală, în ce măsură se conjugă cu standardele de viaţă spre care ţintim?
Expoziţia de faţă se doreşte a fi o invitaţie la un răgaz, la un timp al interiorizării. Şi nu-mi ascund simpatia pentru cei ce poartă-n ei, în ciuda confortului de civilizaţie, neliniştile existenţei.
Andrei Dimény, Braşov 2006
 |
| Corpus 1 - (Revoltatul) |
 |
| Corpus 2 - (Pescarul) |
 |
| Corpus 3 - (Visător cu peşte) |