"...Slăbiciunea e o minune şi tăria e un nimic. Imediat după naştere, omul e fără putere şi flexibil, când moare, e rigid şi insensibil. Când un copac e-n creştere, este fragil şi elastic, dar când e uscat şi rigid, el moare. Rigiditatea şi tăria sunt însoţitorii morţii. Elasticitatea şi lipsa de putere sunt expresii ale prospeţimii. Pentru că ceea ce s-a rigidizat nu învinge niciodată!..."
(Cuvinte rostite de Călăuza lui Tarkovsky)
-------------------------------------------------------
„Tot ceea ce nu are o bază spirituală nu are niciun raport cu arta… Cel care nu este capabil să răspundă la întrebarea pentru ce trăieşte sau, cel puţin, să şi-o fi pus vreodată, acela nu este capabil să facă artă… Arta este tentativa omului de a constitui crezul său şi de a exprima nădejdea sa. Arta este, aşadar, rugăciune”.
(A.Tarkovsky, publicat de Jean-Pierre Maurel, „L’art est une prière”, în France Catholique, nr. 2039, 24 ianuarie 1986, p. 16. )
Aldo Tassone: „Care este reacţia dumneavoastră când vi se spune că Stalker-ul (Călăuza) este un film disperat?”
A. Tarkovsky: „Nu ştiu, nu cred. Eu mă gândesc că o operă de artă nu se poate întemeia pe acest tip de sentimente, că ea trebuie să aibă o semnificaţie spirituală, pozitivă, să fie purtătoare de nădejde şi de credinţă. Eu nu cred că filmul meu este disperat, atunci el nu ar mai fi o operă de artă. Chiar dacă el conţine momente de disperare, el domină sentimentele de disperare. Este un fel de catharsis. Este o tragedie, iar tragedia nu este disperare. Este o istorie a distrugerii, dar care lasă spectatorului un sentiment de nădejde, de fapt acel catharsis pe care-l descrie Aristotel. Tragedia îl purifică pe om”
(Aldo Tassone, „Entretien avec Andrei Tarkovski”, în Positif, nr. 247, octombrie 1981, p. 128.)
(Textele în limba română au fost preluate din eseul lui Costion Nicolescu: "Andrei Tarkovski în oglinda creştinismului")
Călăuza, secvenţa visului:
(Cuvinte rostite de Călăuza lui Tarkovsky)
-------------------------------------------------------
„Tot ceea ce nu are o bază spirituală nu are niciun raport cu arta… Cel care nu este capabil să răspundă la întrebarea pentru ce trăieşte sau, cel puţin, să şi-o fi pus vreodată, acela nu este capabil să facă artă… Arta este tentativa omului de a constitui crezul său şi de a exprima nădejdea sa. Arta este, aşadar, rugăciune”.
(A.Tarkovsky, publicat de Jean-Pierre Maurel, „L’art est une prière”, în France Catholique, nr. 2039, 24 ianuarie 1986, p. 16. )
Aldo Tassone: „Care este reacţia dumneavoastră când vi se spune că Stalker-ul (Călăuza) este un film disperat?”
A. Tarkovsky: „Nu ştiu, nu cred. Eu mă gândesc că o operă de artă nu se poate întemeia pe acest tip de sentimente, că ea trebuie să aibă o semnificaţie spirituală, pozitivă, să fie purtătoare de nădejde şi de credinţă. Eu nu cred că filmul meu este disperat, atunci el nu ar mai fi o operă de artă. Chiar dacă el conţine momente de disperare, el domină sentimentele de disperare. Este un fel de catharsis. Este o tragedie, iar tragedia nu este disperare. Este o istorie a distrugerii, dar care lasă spectatorului un sentiment de nădejde, de fapt acel catharsis pe care-l descrie Aristotel. Tragedia îl purifică pe om”
(Aldo Tassone, „Entretien avec Andrei Tarkovski”, în Positif, nr. 247, octombrie 1981, p. 128.)
(Textele în limba română au fost preluate din eseul lui Costion Nicolescu: "Andrei Tarkovski în oglinda creştinismului")
Călăuza, secvenţa visului: